Please click here to leave an anniversary message (in any language you choose). You do not need to be a member of Lowlands-L to do so. In fact, we would be more than thrilled to receive messages from anyone. Click here to read what others have written so far.
What’s with this “Wren” thing?
The oldest extant version of the fable
we
are presenting here appeared in 1913 in the first volume of a two-volume anthology
of Low
Saxon folktales (Plattdeutsche
Volksmärchen “Low German Folktales”)
collected by Wilhelm Wisser (1843–1935). Read
more ...
Pitulicea obişnuia să îşî facă cuibul în adăpostul pentru căruţe. Odată, pitulicele
bătrâne plecară amândouă din cuib – vroiau să aducă ceva de mâncare pentru
pui – şi i-au lăsat pe cei mici singuri.
După o vreme, Tata Pitulice se întoarse acasă.
„Ce s-a întâmplat aici?” spuse el. „Cine v-a făcut rău, copii? Sunteţi toţi îngroziţi.”
„Oh, tată,” spuseră ei, „un balaur mare tocmai
a trecut pe aici. Arăta aşa de feroce şi oribil. Se holba în cuibul nostru
cu ochii lui mari. Aşa ne-am
speriat …!”
„Înţeleg,” spuse Tata Pitulice. „Unde s-a dus?”
„Hmm …” spuseră cei mici, „a luat-o încolo,
la vale.”
„Aşteptaţi!” spuse Tata Pitulice, „Mă duc după el. Nu vă fie frică,
copii! Dau
eu de el.” Şi zbură dupa el.
Când dădu colţul, văzu leul plimbându-se singur.
Dar Pitulicei nu îi era frică. Ateriză pe spatele
leului şi începu să îl muştruluiască. „Ce treabă ai tu să vii în casa mea,”
spuse el, „şi să îmi
terorizezi copiii?”
Leul nici nu se sinchisea şi continua să meargă
înainte.
Lucrul ăsta o făcu pe pitulicea guralivă să
îl certe şi mai tare. „Nu e treaba ta să treci pe acolo, auzi? Şi dacă mai
vii încă o dată,”
spuse el, „atunci
o să vezi tu! Nu vreau să o fac,” spuse el ridicându-şi un picior,
„dar o să-ţi rup spatele cu piciorul pe loc!”
Apoi zbură înapoi la cuibul lui.
„Asa, copii!”, spuse el, „I-am dat o lecţie
ăstuia. Nu se va mai întoarce.”
Frontpage
[Roman
Script] 
